Guvernul României a aprobat săptămâna aceasta extinderea numărului de persoane care contribuie la Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate (FNUASS). Conform noilor reglementări, de la 1 ianuarie 2011, pensionarii cu venituri lunare peste 740 de lei şi revoluţionarii, cu excepţia celor răniţi, vor plăti o contribuţie de 5,5% din venituri la FNUASS. Pentru cei cu un venit între 740 şi 782 de lei, se va aplica un procent de contribuţie mai mic, astfel încât venitul net din pensie să nu scadă sub 740 de lei. (...)
Reprezentanţii Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC) din România au constatat, cu îngrijorare, că propunerea pentru bugetul alocat sănătăţii pe 2011 constituie un grav atentat la sănătatea şi viaţa populaţiei. „Solicităm public autorităţilor responsabile să exprime o poziţie oficială despre modul cum vor asigura desfăşurarea actului medical în 2011. Sau să recunoască public că nu le pasă de starea de sănătate a populaţiei, pentru că din cifrele prognozate în buget rezultă acest fapt. (...)
- oct. 15, 2010
Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
Sub egida Academiei de stiinţe Medicale (AsM), a Federaţiei Europene a
Academiilor de Medicină (FEAM), a Societăţii pentru Studiul
Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) şi a Universităţii de
Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca, la începutul acestei
luni a fost organizată, în Capitală, prima ediţie a „Zilelor Creierului“ (Romanian Medical Academy Brain Days), coordonată de dnii acad. Laurenţiu M. Popescu, preşedintele Secţiei de ştiinţe medicale a Academiei Române, preşedintele AsM şi vicepreşedintele FEAM, şi prof. dr. Dafin F. Mureşanu,
preşedintele SSNN şi prodecan al Facultăţii de Medicină din cadrul UMF
„Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca. În grupajul următor, prezentăm subiectele
dezbătute la această reuniune şi o declaraţie în exclusivitate pentru cititorii săptămânalului „Viaţa medicală“. (...)
Internetul – binefacere sau blestem? – se întreabă, în nr. 971, hebdomadarul LE GENERALISTE, constatând că pacienţii sunt din ce în ce mai asertivi, mai informaţi şi mai solicitanţi de informaţii din domeniul medical. Puterea internetului este mare, chiar mai mare decât ne gândim – iată concluzia unei anchete realizate la scară mondială de InSites Consulting, cu scopul de a determina sursele de informare pentru pacienţi, tipul de informaţii pe care le caută şi persoanele către care se îndreaptă în această căutare. (...)
Articolul îl puteţi citi în zairul nostru, Viaţa medicală.
Societatea Română de PsihoNeuroEndocrinologie (RPNES) a aniversat 20 de ani de existenţă cu ocazia celui de-al XVI-lea Simpozion Naţional RPNES, organizat, la Poiana Braşov, cu sprijinul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti, al Universităţii „Transilvania“ din Braşov şi al
Institutului Naţional de Endocrinologie „C. I. Parhon“ Bucureşti.
În pag. 3, relatarea evenimentului, sub semnătura dlui prof. dr. Mihail Coculescu, preşedinte de onoare al RPNES, şi declaraţii ale participanţilor.
Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
- apr. 9, 2010
În numerele trecute ale ziarului, am prezentat obiectivul din acest an al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) legat de eveniment: focalizarea atenţiei decidenţilor, mass-media şi populaţiei asupra condiţiilor de mediu în oraşe. Sloganul lansat de OMS: „1000 de oraşe, 1000 de vieţi!“.
- mar. 26, 2010
Anul acesta sloganul de 7 aprilie este focalizat pe urbanizare în formula: 1.000 de oraşe – 1.000 de vieţi şi conţine îndemnul de a participa la mişcarea globală pentru a face localităţile urbane mai sănătoase. În săptămâna 7–10 aprilie 2010, se organizează o campanie care are ca obiective:
• 1.000 de oraşe: deschiderea spaţiilor publice pentru sănătate, oriunde în parcuri, săli publice, curăţenia arterelor sau închiderea unor străzi pentru vehicule cu motor;
• 1.000 de vieţi: colectarea a o mie de povestiri despre campioni ai sanitaţiei urbane ale căror acţiuni au avut un impact semnificativ asupra salubrizării localităţii lor.